Când sunt tristă mă-nfăşor tainic
în răstimpuri de muzică...
De mici ne cunoaştem una pe alta
fără priviri sau alte explicaţii.
Uneori tragem de taine şi înţelesuri,
alteori de noi înşine,
Şi totuşi, niciodată nu rupem
ceva preţios.
Când sunt tristă privesc răsărituri
pe largi ceruri interioare,
Clipesc des să văd cât mai multe,
şiruri de începuturi netrăite.
Şi mi se face dor de copilărie
când răsăriturile le dormeam.
Fără frici, fără păreri de rău,
mereu încrezătoare.
Când sunt tristă mă retrag
în inima mea ascunsă.
Mă fac mică şi zâmbesc cuminte
să nu mă vadă nimeni.
Aici jos sunt cel mai aproape de cer
şi cel mai aproape de iad.
Îmi plec privirea în lumi diferite
pe margini de suflet.
Vei fii mereu aici să îmi întinzi
din înalturi o mână,
Să trimiţi îngeri cu ochi trişti
să-mi povestească despre Tine?
Vei aştepta mereu să cred încă o dată,
să cresc răbdare, să rodesc viaţă?
Mă vei iubi la fel chiar tot spălând păcate,
şi oare mă vei ţine?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu