• O maşina invizibilă a apărut de nicăieri, mi-a lovit vechiculul şi a dispărut.
• Ca să evit lovirea barei maşinii din faţă, am călcat pietonul.
• Pietonul nu ştia în ce direcţie să se îndrepte, aşa că l-am călcat.
• Stâlpul de telegraf se apropia repede. Am încercat să virez când el m-a lovit în faţă.
• Am claxonat pietonul, dar el se holba la mine.
• Maşina din faţa mea a lovit pietonul, dar acesta s-a sculat aşa ca l-am lovit şi eu.
• Cealaltă maşină a intrat în mine fără să mă atenţioneze asupra intenţiilor ei.
• M-am lovit cu un camion care staţiona, venind din sens invers.
• Am plecat de la marginea şoselei, m-am uitat la soacra mea şi am trecut peste parapet .
• Încercând să omor o muscă, am intrat cu maşina într-un stâlp de telegraf .
• Conduceam maşina de 40 ani, când am adormit la volan şi am avut un accident.
• Când m-am apropiat de intersecţie, un semn stop a apărut în locul în care nici nu semn stop nu mai apăruse vreodată.
• Cauza indirectă a accidentului a fost un ins mărunt, într-o maşină mică, cu o gură mare.
• Apropiindu-mă de intersecţie, nu am văzut nici un vehicul venind din dreapta mea, aşa că am lovit maşina din faţă.
• Parbrizul spart. Cauză necunoscută. Probabil voodoo.
• În timp ce mă deplasam cu autoturismul proprietate personală pe DN1, în direcţia Otopeni, un avion mi-a tăiat calea, prin aer. Nu cred ca circula regulamentar, întrucat era foarte aproape de sol. Atunci fiul meu a ţipat, pentru că era disperat, el are doar 9 ani, şi eu am accelerat ca sa evit avionul. Am intrat în maşina din faţa mea care era condusă de o femeie. Să ştiţi că femeia m-a şi injurat.
• Eu stăteam liniştit pe loc, la semafor. Deodata maşina a plecat singură şi l-a atins în bară pe conducatorul auto din faţa mea. Atunci el s-a enervat şi a dat tare cu spatele şi mi-a spart farurile, mi-a îndoit bara. Eu n-am avut nici o vină.
• O femeie se prefăcea că traversează. Pe şoferul din faţa mea l-a păcălit şi a frânat. Am oprit şi eu, dar şoferul din spatele meu, care vedea că femeia se preface, a intrat în mine.
• Eu mă deplasam regulamentar, dar din toate părţile veneau maşini. Atunci eu am oprit. Să se inghesuie ei, dacă sunt smecheri! Cum stăteam eu pe loc, m-a îndoit unul cu maşină de şmecher. Cred că era fotbalist, că ăştia se înghesuie aşa.
• Semafoarele astea noi, moderne, au şi culoarea albastră. Când s-a aprins albastru, eu nu am ştiut ce să fac pentru că nu scrie în regulament. Îl rog pe aceasta cale pe domnul ministru să ia măsurile care se impun.
• Batea vântul cu peste 100 de kilometri la ora din spate. Eu circulam cu 50 la oră, dar vă daţi seama că vântul mă împingea foarte tare. Am frânat, dar n-am putut evita impactul pentru că m-a împins vântul cu o viteză de 60 de kilometri pe oră, ţinând cont de forţele de frecare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu